Observ intr-o tot mai mare masura, din pacate chiar in jurul meu, in randul colegilor, prietenilor etc. tendinta pervertirii umane in "parteneriate domestice".
Posibil intr-o disperarata nevoie de a nu fi singuri cu ei insisi, acesti oameni ajung sa isi petreaca ani din viata, in relatii in care nefericirea este mai des intalnita decat incompetenta in departamentele de stat sau decat insasi prostia in cluburile de manelisti...Ori cand ai de-a face cu o asemenea frecventa, de natura sa depaseasca cele doua concepte amintite mai sus, iti spui un singur lucru: WTF?!
Ma gandesc la alte vremuri, timpuri, impregnate-n minte inca, fixate poate in perioada copilariei ca urmare a reminiscentelor si firmiturilor eductionale remanente, ecou ale altor generatii, primite fie de la pariniti, fie bunici sau alte eventuale fosile vii, niste marturii ale unor altor vremuri demult apuse, in care "ca sa vezi" oamenii stateau unii cu altii, fiindca...ghici ce..SE IUBEAU! Vremuri in care modelul: sot programator-sotie cu nivel scazut financiar, sau sotie manager-sot somer nu erau atat de cautate, nu erau prezente la fiecare colt, devenind o "normalitate" ca familia ori relatiile sa fie niste simple metode de "cost-sharing" si "social improvment"... (desigur, mai exista multe alte profesii care pot fi amintite cu titlu de exemplu, rog cei care nu se regasesc in situatia expusa sa ignore eventuala eronat-imaginata, aluzie)
Ma gandesc la vremurile cand inca o femeie avea curajul sa renunte la confort, sa renunte la un nivel financiar bun, la o rutina, la un statut social, de dragul viitorului si de dragul imboldului natural pe care fiinta umana il are, in a cauta fericirea...Asemeni unei pisici privind in geam la picaturile de ploaie, dar poate cu alte ganduri, privesc cu nostalgie spre modelele trecutului ce nu "va sa mai vie", cel putin atata vreme cat FRICA estea cea care domina mintile celor mai multi dintre noi, atata vreme cat oameni inteligenti, oameni cu principii sanatoase se complac intr-o cenusie existenta emotionala in loc sa faca loc viitorului si sanselor nebanuite care pot emerge atunci cand dai reset...
Si e trist, e atat de trist sa vezi o femeie, o fiinta vie, inteligenta, inca intr-o tinerete tomnateca, dar departe de a fi macar la varsta a doua, cum isi vinde ultimii ani de frumusete, de energie inca sporita, pentru un om aproape strain, mai apropiat decat un furnizor, doar prin intimitatile prin care nopti de-a randul i-a oferit cel mai adesea, anorgasmice experiente, langa un om pentru care nu simte nimic, poate fiindca nu e potrivit sau poate fiindca nu a simtit niciodata ce e iubirea (in cazul cel mai nefericit)... E atat de trist sa ii vezi ochii care sunt luminati uneori de bucuria unei discutii sincere, cu un coleg, cu o colega, cu orcine care ii ofera caldura sincera mult-cautata, chiar si intr-o doza foarte mica si sa apoi sa-ti imaginezi ochii-i goliti de lumina, fazi, scufundati intr-o ignorare perpetua a cosmarului sustenabil in care traiesc, a picaturii chinezesti ce usuca orice magie, orice urma de speranta... Cu atat e mai trist cu cat stii, ca acel om, in adancul lui are principiile "vechii lumi apuse", tributara (si) iubirii, dar ca... e puternic otravit si dominat de FRICA; frica de a pierde ceva acceptabil, frica de singuratate, frica de neajunsuri materiale, nu in ultimul rand, frica generica ce-si are substanta in adorabila fragilitate feminina, dar care bine femeii aparent nu-i face...
Daca insa femeile sunt mai usor de inteles, macar din perspectiva presiunii sociale, presiunii materiale si a faptului ca natura nu le-a oferit aceeasi putere fizica, parametru care noua poate ne ofera in mod automat si fara sa mai realizam macar, mai multa liniste.
Daca insa ele au aceste "circumstante poate atenuante", sa vezi un barbat care din frica de a pierde cele de mai sus+satisfactia sexuala se complace in neimplinire, e a dracului de trist...
Fara discutii ca atat femeile, cat si barbatii pot avea scurte perioade de timp de "confuzie", perioade tranzitorii in care alegerile se fac mai greu; cand insa acestea se cronicizeaza, cand vorbim de foarte multe luni sau chiar ani de la constientizarea rationala a iminenteti repetabilitatii nefericirii, cred ca putem vorbi de trei lucruri la fel de grave: perfidie, prostie sau frica...
Salut acele femei ce au ales sa planga si poate in aceste momente sufera sub incidenta inertiei, dar care au ales viitorul posibil-bun, in detrimentul prezentului cu siguranta-prost...
Salut barbatii pentru care sexul nu e mai puternic decat ratiunea, sufletul si speranta...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu